Sistemul de control al ratelor dobânzii al Rezervei Federale (Partea a II-a) — Introducerea dobânzii la rezervele excedentare

În articolul precedent, am analizat sistemul coridoarelor ratelor dobânzilor ale Rezervei Federale înainte de criza financiară din 2008 („O explicație detaliată a sistemului de control al ratelor dobânzilor al Rezervei Federale (Partea I)”). La acea vreme, din cauza posibilităților limitate...Rezervepe care băncile le dețineau la Rezerva Federală, Fed a folosit rata dobânzii din fereastra de discount ca limită superioară și operațiunile de piață deschisă pentru a controla limita inferioară.

Cu toate acestea, în urma crizei financiare din 2008, Rezerva Federală a implementat o relaxare cantitativă la scară largă, crescând semnificativ lichiditatea pieței și făcând sistemul coridoarelor ratelor dobânzii ineficient. Pentru a remedia această situație, Rezerva Federală a introdus sistemul de relaxare cantitativă a dobânzii.ACESTERezervele Centrale de Stat (IOER) în 2008 ca nouă limită inferioară pentru ratele dobânzii. Acest articol va analiza în detaliu această schimbare de politică și impactul acesteia asupra sistemului de control al ratelor dobânzii.

Introducerea dobânzii la rezervele excedentare (IOER)

IOER se referă la dobânda plătită de Rezerva Federală pentru partea din rezervele bancare deținută în exces față de rezervele obligatorii. Înainte de 2008, Rezerva Federală nu plătea dobânzi la depozitele bancare, ceea ce a dus la o limită inferioară ineficientă pentru coridorul ratelor dobânzilor din SUA, bazându-se în schimb pe operațiuni de piață deschisă pentru a controla ratele dobânzilor de pe piață. Cu toate acestea, excesul de lichiditate fără precedent cauzat de criza financiară a subminat grav eficacitatea operațiunilor de piață deschisă, provocând o scădere drastică a ratelor dobânzilor de pe piață.

Pentru a contracara acest lucru, Rezerva Federală a introdus IOER în octombrie 2008, cu scopul de a limita scăderea ratelor dobânzilor de pe piață prin plata de dobânzi către bănci. Atunci când ratele dobânzilor pe care băncile le puteau obține pe piață au scăzut sub IOER, acestea au fost mai înclinate să își depună fondurile excedentare la Rezerva Federală, menținând astfel ratele dobânzilor de pe piață peste nivelul IOER.

Trecerea IOER: De la instrumentul pentru limita inferioară la instrumentul pentru limita superioară

Deși inițial această măsură a reușit să frâneze tendința descendentă a ratelor dobânzilor, a devenit evident că instituțiile financiare nebancare, care dețineau sume mari de numerar și nu puteau utiliza direct IOER, au continuat să reducă ratele dobânzilor de pe piață, depășind în cele din urmă pragul IOER.

Interesant este că Rezerva Federală a descoperit că, într-un mediu cu lichiditate extremă, rata dobânzii de piață (IOER) a început să funcționeze ca o limită superioară pentru ratele dobânzilor. Atunci când piața era inundată de fonduri, iar soldurile rezervelor băncilor la Rezerva Federală au crescut brusc, ratele dobânzilor de piață au crescut. Băncile retrăgeau rezerve din Rezerva Federală și le împrumutau la rate de piață mai mari, ceea ce a dus la scăderea ratelor dobânzilor de piață sub IOER.

Acest fenomen a demonstrat că, în condiții de lichiditate abundentă, rolul IOER ca instrument de limită inferioară a slăbit, dar, în mod neintenționat, acesta și-a asumat rolul de limită superioară pentru ratele dobânzilor. În decembrie 2008, Rezerva Federală a ajustat intervalul țintă al ratei fondurilor federale la 0-0,25% și a stabilit IOER la limita superioară a acestui interval, confirmând în continuare noua funcție a IOER ca limită superioară în cadrul coridorului ratelor dobânzilor.

Logica controlului ratei dobânzii în contextul supraabundenței de lichiditate

Pe măsură ce soldurile rezervelor băncilor la Rezerva Federală au crescut vertiginos de la aproximativ 10 miliarde de dolari înainte de 2008 la 800 de miliarde de dolari la începutul anului 2009 și chiar au ajuns la 3 trilioane de dolari în anii următori, logica controlului ratelor dobânzii s-a schimbat fundamental.

În condiții normale de niveluri ale rezervelor, IOER ar putea servi efectiv ca o limită inferioară pentru ratele dobânzilor. Cu toate acestea, într-un scenariu de lichiditate excesivă a pieței, impactul IOER asupra reducerii scăderilor ratelor dobânzilor a fost limitat.

Când ratele dobânzilor de pe piață depășeau IOER, băncile retrăgeau rezerve de la Rezerva Federală și le împrumutau la rate de piață mai mari, crescând fondurile de piață și provocând scăderea ratelor dobânzilor. Acest mecanism a transformat treptat IOER într-un instrument de limită superioară pentru ratele dobânzilor, în timp ce rata tradițională a feriței de discount și-a pierdut rolul dominant în controlul ratelor dobânzilor.

Impactul IOER asupra pieței: o analogie cu piața cărnii de porc

Pentru a explica în mod clar această schimbare, să luăm în considerare o analogie cu „piața cărnii de porc”: să presupunem că o fabrică de carne de porc stabilește o limită superioară de preț pentru carnea de porc la 20 de yuani și controlează prețurile prin oferta pieței. Atunci când oferta pieței este excesivă, prețurile cărnii de porc scad, dar fabrica răscumpără carnea de porc de la anumiți furnizori cu 10 yuani. Cu toate acestea, oferta pieței rămâne copleșitoare, ceea ce face ca prețurile să continue să scadă, depășind în cele din urmă pragul de 10 yuani.

Ulterior, prețurile cărnii de porc își revin, dar indiferent de fluctuațiile pieței, prețurile nu depășesc niciodată 10 yuani. Motivul este că, atunci când prețurile depășesc 10 yuani, vânzătorii de carne de porc retrag carnea de porc depozitată anterior din fabrică și o vând la prețuri mai mari, stabilizând prețurile. Acest lucru este similar cu rolul IOER pe piețele financiare: atunci când ratele dobânzilor de pe piață cresc peste IOER, băncile retrag rezervele de la Rezerva Federală și le împrumută la rate mai mari, împingând în cele din urmă ratele dobânzilor înapoi la nivelul IOER.

Concluzie

Introducerea dobânzii la rezervele excedentare, inițial concepută ca un instrument de limită inferioară în cadrul coridorului ratelor dobânzii, a preluat treptat funcția unei limite superioare în contextul lichidității excesive a pieței. Această schimbare nu numai că reflectă impactul profund al crizei financiare asupra politicii monetare, dar marchează și adaptarea și ajustarea Rezervei Federale la controlul ratelor dobânzii în noua normalitate.