În acest moment, sectorul bancar american a intrat într-o fază de separare.

În această perioadă, industria bancară a desfășurat o afacere relativ unificată și atât sfera de activitate, cât și dimensiunea afacerii au fost limitate într-o oarecare măsură.

În decembrie 1999, în SUA a fost adoptată Legea de Modernizare a Serviciilor Financiare, eliminând granițele dintre bănci, instituții de valori mobiliare și instituții de asigurări în ceea ce privește domeniul de activitate, punând capăt a aproape 70 de ani de separare.

 

„Viața trecută” a creditelor ipotecare

Inițial, împrumuturile ipotecare erau în principal împrumuturi cu plăți cu balon pe termen scurt sau mediu.

Cu toate acestea, aceste împrumuturi au fost foarte sensibile la modificările prețurilor locuințelor, iar atunci când a început Marea Depresiune, prețurile locuințelor au continuat să scadă, iar băncile s-au confruntat cu mari datorii, creând un cerc vicios care a dus la pierderea locuințelor și a unui număr mare de locuințe. băncile care dau faliment.

După criză, pentru a stimula economia și a rezolva problema locativă a rezidenților, Statele Unite au început să asiste rezidenții în obținerea de credite ipotecare sub formă de garanții guvernamentale.

Asociația Federală Națională pentru Ipoteca (FNMA sau Fannie Mae) a fost înființată în 1938, în principal pentru a cumpăra credite ipotecare garantate de Administrația Federală pentru Locuințe (FHA) și Administrația Veteranilor (VA) și a început să cumpere credite ipotecare garantate neguvernamentale în 1972.

La acea vreme, piața ipotecare în ansamblu era încă foarte disfuncțională, iar pe fondul segmentării, băncile de investiții au descoperit treptat că, prin securitizarea activelor, pot descompune un singur credit ipotecar rezidențial cu o sumă mare de bani într-un număr mare de obligațiuni de sume mai mici, care au îmbunătățit mult lichiditatea.

Prin urmare, în 1970, guvernul a creat Federal Home Mortgage Corporation (FHLMC sau Freddie Mac) pentru a dezvolta pe deplin piața secundară a creditelor ipotecare rezidențiale.

Crearea lui Freddie Mac a contribuit în mod direct la dezvoltarea pieței secundare a creditelor ipotecare rezidențiale și a dat voie pentru securitizarea creditelor ipotecare.

 

Diferența dintre Creditorul ipotecar și Banca Retail

Atunci când un împrumutat ia în considerare să solicite un împrumut pentru locuință, cele mai comune două modalități sunt să meargă direct la o bancă (Banca de retail) sau la un broker ipotecar (împrumutător ipotecar).

Banca de retail (banca comercială), pe de altă parte, este de obicei o companie mixtă care oferă credite ipotecare, precum și servicii financiare, cum ar fi economii, carduri de credit, împrumuturi auto și investiții.

Când un împrumutat se adresează unei anumite bănci, va avea acces doar la informațiile și serviciile acelei bănci, iar serviciile băncii sunt adesea limitate la împrumutul în sine, ceea ce face dificilă integrarea completă a complexităților relației dintre locuință și împrumut.

În timp ce taxele băncii cu amănuntul pot fi mai mici, creditorul ipotecar oferă de obicei servicii mai profesioniste, răspuns mai rapid și o selecție mai largă de produse pentru un public mai larg.

Creditorul ipotecar poate oferi împrumutaților consiliere cuprinzătoare și profesională în materie de credit, îi poate ajuta pe oaspeți să răspundă la o varietate de întrebări complexe despre împrumuturi și portofolii de finanțare și să găsească cea mai potrivită pentru debitor dintre zeci de produse.

Aceasta înseamnă, de asemenea, că poziția creditorului este mai favorabilă debitorilor, deoarece aceștia au mai multe opțiuni și beneficii tangibile.

 

Se poate spune că găsirea unui bun creditor ipotecar și a unui bun emitent de împrumuturi ipotecare poate economisi bani și timp împrumutatului și poate obține cele mai bune informații despre produse de prima dată.